Sunday, October 27, 2013

Pacific Rim (2013)

  • Regia

    Guillermo del Toro
  • Cu

    Rinko KikuchiIdris ElbaCharlie Hunnam
  • Gen film

  • Durata

    132 minute
  • Când legiuni de creaturi monstruoase extraterestre, numite Kaiju, încep să răsară din adâncul oceanelor, izbucneşte un război care curmă milioane de vieţi şi epuizează resursele umanităţii. Pentru a face faţă uriaşilor Kaiju, s-au realizat un tip special de arme: roboţi giganţi, numiţi Jaeger, care sunt controlaţi simultan de doi piloţi ale căror minţi sunt sincronizate printr-un pasaj neural numit Drift. Dar, pe măsură ce inamicii capătă putere cu fiecare atac, chiar şi roboţii Jaeger sunt lipsiţi de apărare în faţa nemiloşilor Kaiju.

    În pragul înfrângerii, forţele apărătoare ale umanităţii n-au de ales şi cer ajutorul a doi oameni greu de văzut ca eroi - un fost pilot căzut în dizgraţie (Charlie Hunnam) şi ucenica sa (Rinko Kikuchi) - care, în echipă, conduc un robot Jaeger ce părea depăşit. Împreună sunt ultima şansă a omenirii în faţa apocalipsei.

    Guillermo del Toro, nominalizat la Oscar pentru filmul Labirintul lui Pan a regizat SF-ul de acţiune după scenariul scris de el în colaborare cu Travis Beacham, după un concept al lui Beacham. Thomas Tull, Jon Jashni, del Toro şi Mary Parent au produs filmul, Callum Greene a fost producător executiv, iar Jillian Zask coproducător.

    În Cercul de Foc joacă Charlie Hunnam, actorul din serialul Sons of Anarchy, Idris Elba, care a jucat în Thor, Rinko Kikuchi, nominalizată la Oscar pentru rolul din Babel, Charlie Day, din Şefi de Coşmar, Rob Kazinsky, Max Martini, Clifton Collins Jr., Burn Gorman şi Rob Perlman, din filmele Hellboy. Din echipa din culise a lui del Toro fac parte directorul de imagine laureat al premiului Oscar, Guillermo Navarro (Labirintul lui Pan), scenografii Andrew Neskoromny şi Carol Spier, Peter Amundson şi John Gilroy, montaj, şi designerul Kate Hawley. Muzicaa fost compusă de Ramin Djawdi. Supervizorii de efecte vizuale au fost John Knoll şi James E. Price, iar supervizorul de animaţie Hal Hickel.

After Earth (2013)

  • Regia

    M. Night Shyamalan
  • Cu

    Will SmithJaden Smith
  • Gen film

  • Durata

    100 minute
  • O aterizare forţată îi aduce pe adolescentul Kitai Raige (Jaden Smith) şi pe legendarul său tată, Cypher (Will Smith), pe Pământ, la 1.000 de ani după cataclismul care îi forţase pe oameni să-şi părăsească planeta. Cypher fiind grav rănit, Kitai trebuie să pornească singur după ajutor, confruntându-se cu un teren necunoscut, specii modificate de animale, care stăpânesc în prezent planeta, şi o creatură extraterestră, care a evadat în timpul aterizării forţate. Tatăl şi fiul trebuie să înveţe să conlucreze şi să aibă încredere unul în celălalt dacă nu vor să-şi rateze unica şansă de a se întoarce acasă.

    Columbia Pictures prezintă o producţie Overbrook Entertainment / Blinding Edge Pictures, un film de M. Night Shyamalan, 1.000 post Terra.  Rolurile titulare sunt interpretate de Jaden Smith şi Will Smith.  Regia îi aparţine lui M. Night Shyamalan.  Producţia este asigurată de Caleeb Pinkett, Jada Pinkett Smith & Will Smith, James Lassiter şi M. Night Shyamalan.  Povestirea a fost scrisă de Will Smith. Scenariul este semnat de Gary Whitta şi M. Night Shyamalan.  Producătorul executiv este E. Bennett Walsh.  Directorul de imagine este Peter Suschitzky, ASC.  Scenografia îi aparţine lui Tom Sanders, iar montajul lui Steven Rosenblum, A. C. E.  Jonathan Rothbart a asigurat efectele vizuale, iar costumele au fost realizate de creatoarea Amy Westcott.  Muzica îi aparţine lui James Newton Howard.  Ashwin Rajan şi John Rusk sunt co-producătorii peliculei.