.jpg)
Regia
Oliver HirschbiegelCu
Naomi Watts, Naveen AndrewsGen film
Durata
113 minute- Filmul Prinţesa Diana rememorează ultimii doi ani de viaţă ai celei mai îndrăgite prinţese din istorie. Regizat de Oliver Hirschbiegel, filmul relatează o poveste de dragoste impresionantă, dar şi felul în care printesa şi-a găsit adevărata fericire, bucurându-se de simpatia unei lumi întregi prin personalitatea copleşitoare şi campaniile umanitare susţinute. Naomi Watts, nominalizată la Oscar pentru rolul din Paradisul spulberat, interpretează rolul frumoasei Diana.
Prinţesa Diana, filmul biografic realizat de Oliver Hirschbiegel (Das Experiment, Ultimele zile ale lui Hitler) are un coeficient de doar 3% cronici pozitive pe rottentomatoes, numai una dintre cele aproape 40 de cronici fiind pozitivă. Nu cred că s-a întâmplat, în ultimul deceniu, ca un film să fie primit cu mai multă subiectivitate, ceea ce arată că premiera de vineri tratează un subiect încă fierbinte pentru mulţi oameni: până la urmă este vorba despre prinţesa Diana, supranumită "prinţesa inimilor".
Departe de a avea intensitatea filmului care l-a transformat pe Hirschbiegel într-o celebritate mondială, Der Untergang/Ultimele zile din viaţa lui Hitler, Prinţesa Diana se vrea o trecere în revistă ataşantă a ultimilor doi ani din viaţa prinţesei, punctul central al poveştii fiind relaţia acesteia cu chirurgul cardiolog de origine pakistaneză Hasnat Khan (Naveen Andrews, cunoscut din serialul Lost). Este şocant cât de mulţi au privit iniţiativa regizorului drept o "impietate", o reacţie cel puţin surpinzătoare pentru că Prinţesa Diana este un biopic decent şi plin de bunăvoinţă, fără a fi deloc extraordinar.
Marele avantaj al filmului este că povestea de dragoste a Dianei cu Hasnat poate fi uşor extinsă asupra nenumăratelor relaţii în care dragostea întâlneşte piedici din cauza contextului social al celor doi protagonişti. După ce anunţă că nu se vede viitoarea regină a Marii Britanii, Diana are parte de un tratament dur din partea apropiaţilor, iar reacţia ei naturală este să-şi găsească un nou stâlp de susţinere. Acest lucru are loc în spatele uşilor închise, iar Hirschbiegel prezintă cu umor eforturile depuse de cei doi iubiţi pentru a se vedea departe de privirea intransigentă a presei de scandal. Din păcate, Hasnat este obsedat de intimitate, iar Diana îşi acceptă poziţia de "cea mai iubită femeie din lume" cu prea multă naturaleţe pentru a fi pe placul partenerului ei.
Nu mi-am dat seama cât este poveste şi cât realitate în filmul în care Naomi Watts, în ciuda unei asemănări cel mult superficiale cu "prinţesa inimilor", reuşeşte o interpretare convingătoare. Conform unor declaraţii ale lui Hasnat Khan, acesta nu a fost contactat pentru a-şi oferi punctul de vedere asupra dialogurilor şi, cum relaţia lui cu Diana a fost secretă, devine clar că dialogurile scenaristului Stephen Jeffreys sunt mai degrabă verosimile decât consemnări ale unor conversaţii ce au avut loc în realitate. Ciudat, exact acelaşi lucru s-a întâmplat la mult mai cunoscutul The Queen/Regina, în care conversaţiile reginei cu apropiaţii erau invenţia scenaristului Peter Morgan, dar asta nu a părut să fi deranjat pe cineva...
Făcând abstracţie de micile stângăcii ale scenariului şi de reacţiile uneori melodramatice, Prinţesa Diana merită mult mai mult decât o singură cronică pozitivă. Interpretarea lui Naomi Watts va avea de suferit din partea primirii nefavorabile a filmului (aşa cum a păţit recent Leonardo DiCaprio în hulitul J. Edgar) şi probabil că actriţa nu va fi nominalizată la Oscar, dar efortul ei în film este mai mult decât onorabil: surprinde esenţa exuberanţei timide, dacă putem alătura aceste două cuvinte, a prinţesei cu viaţa scindată între apariţiile publice şi operele de caritate şi relaţia de dragoste cu Hasnat.
Prinţesa Diana este evident pentru cei care nu consideră că o cunosc personal pe Diana dacă îi urmăreau apariţiile la televizor.
Departe de a avea intensitatea filmului care l-a transformat pe Hirschbiegel într-o celebritate mondială, Der Untergang/Ultimele zile din viaţa lui Hitler, Prinţesa Diana se vrea o trecere în revistă ataşantă a ultimilor doi ani din viaţa prinţesei, punctul central al poveştii fiind relaţia acesteia cu chirurgul cardiolog de origine pakistaneză Hasnat Khan (Naveen Andrews, cunoscut din serialul Lost). Este şocant cât de mulţi au privit iniţiativa regizorului drept o "impietate", o reacţie cel puţin surpinzătoare pentru că Prinţesa Diana este un biopic decent şi plin de bunăvoinţă, fără a fi deloc extraordinar.
Marele avantaj al filmului este că povestea de dragoste a Dianei cu Hasnat poate fi uşor extinsă asupra nenumăratelor relaţii în care dragostea întâlneşte piedici din cauza contextului social al celor doi protagonişti. După ce anunţă că nu se vede viitoarea regină a Marii Britanii, Diana are parte de un tratament dur din partea apropiaţilor, iar reacţia ei naturală este să-şi găsească un nou stâlp de susţinere. Acest lucru are loc în spatele uşilor închise, iar Hirschbiegel prezintă cu umor eforturile depuse de cei doi iubiţi pentru a se vedea departe de privirea intransigentă a presei de scandal. Din păcate, Hasnat este obsedat de intimitate, iar Diana îşi acceptă poziţia de "cea mai iubită femeie din lume" cu prea multă naturaleţe pentru a fi pe placul partenerului ei.
Nu mi-am dat seama cât este poveste şi cât realitate în filmul în care Naomi Watts, în ciuda unei asemănări cel mult superficiale cu "prinţesa inimilor", reuşeşte o interpretare convingătoare. Conform unor declaraţii ale lui Hasnat Khan, acesta nu a fost contactat pentru a-şi oferi punctul de vedere asupra dialogurilor şi, cum relaţia lui cu Diana a fost secretă, devine clar că dialogurile scenaristului Stephen Jeffreys sunt mai degrabă verosimile decât consemnări ale unor conversaţii ce au avut loc în realitate. Ciudat, exact acelaşi lucru s-a întâmplat la mult mai cunoscutul The Queen/Regina, în care conversaţiile reginei cu apropiaţii erau invenţia scenaristului Peter Morgan, dar asta nu a părut să fi deranjat pe cineva...
Făcând abstracţie de micile stângăcii ale scenariului şi de reacţiile uneori melodramatice, Prinţesa Diana merită mult mai mult decât o singură cronică pozitivă. Interpretarea lui Naomi Watts va avea de suferit din partea primirii nefavorabile a filmului (aşa cum a păţit recent Leonardo DiCaprio în hulitul J. Edgar) şi probabil că actriţa nu va fi nominalizată la Oscar, dar efortul ei în film este mai mult decât onorabil: surprinde esenţa exuberanţei timide, dacă putem alătura aceste două cuvinte, a prinţesei cu viaţa scindată între apariţiile publice şi operele de caritate şi relaţia de dragoste cu Hasnat.
Prinţesa Diana este evident pentru cei care nu consideră că o cunosc personal pe Diana dacă îi urmăreau apariţiile la televizor.
.jpg)